Situat pe locul secund in clasamentul de la sol, spaniolul Gervasio Deferr, cel pentru care presa iberica facuse atata caz in zilele trecute, se dovedeste a fi un sportiv foarte corect. El nu numai ca si-a aplaudat in permanenta adversarii aflati pe podiumul de concurs, dar l-a si imbratisat si felicitat pe Dragulescu imediat dupa afisarea notei care consfintea victoria reprezentantului nostru.
Dupa ce a terminat seria de interviuri, „Marocanul” a fost tras de-o parte de unul din reprezentantii organizatorilor Campionatului Mondial de anul viitor, de la Anaheim. Acesta l-a rugat pe roman – considerat deja o vedeta si apreciat ca atare si de presa internationala – sa inregistreze o invitatie spectatorilor americani: „Salut, sunt Marian Dragulescu si ne vom intalni la Mondialele de la Anaheim”. Marian este unul dintre cei mai cunoscuti gimnasti peste Ocean, el avand evolutii extrem de apreciate in 2000 si in 2001 la Cupa Americii, una din cele mai importante competitii anuale organizate in lume.
Dupa ce si-a incheiat exercitiul care i-a adus al treilea aur consecutiv la cal cu manere, Marius Urzica a fost imbratisat mai intai de Marian Dragulescu. La ora respectiva, cei doi erau singurii campioni mondiali ai competitiei masculine. Lor urma sa li se adauge, o ora mai tarziu, reprezentantul gazdelor, Silveszter Csollanz, castigatorul titlului suprem la inele. Despre maghiar, trebuie spus insa ca a fost ajutat putin si de arbitri, in conditiile in care exercitiul bulgarului Jordan Jovcev a fost cel putin la fel de bun cu al invingatorului.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!