Semnele pumnilor lui Froch au început să dispară de pe faţa lui Bute. Porecla “Frumuşelul” i s-a potrivit iar lui Lucian. Sâmbătă, la Galaţi, împreună cu logodnica lui, Elena Aprozeanu, el l-a botezat pe micuţul Corneliu Ion, băieţelul unor prieteni, şi a zâmbit pe parcursul întregii zile. De duminica viitoare, fostul campion mondial de box se va afla în Buşteni (Prahova), unde va rămâne timp de o săptămână. “E unul dintre locurile în care el se simte foarte bine. Sunt ferm convins că şi de această dată va trăi clipe frumoase acolo. Are nevoie de odihnă şi de relaxare”, a declarat unul dintre apropiaţii pugilistului.

Elena l-a dansat de mama focului la petrecere


La petrecerea de botez, fostul campion mondial IBF s-a dovedit a fi în formă maximă. “Elena l-a dansat pe Lucian tot timpul. În special pe muzică populară. Din cauza transpiraţiei, a schimbat vreo trei cămăşi. Partea muzicală a fost asigurată de Iulian de la Ciocăneşti”, a ţinut să precizeze unul dintre invitaţii la petrecere.

Urmărește-ne pe Google News