Studenţii de la U Cluj au îmbrăcat, ieri după-amiază, haina militară şi au luat cu asalt terenul de paintball, după un antrenament istovitor. Şeful detaşamentului de trăgători de elită a fost jucătorul-antrenor Claudiu Niculescu, care s-a gândit să le ofere elevilor săi o surpriză, dacă tot rămân în cantonament de Paşti, scrie site-ul stiridecluj.ro. Aşa că Adrian Cristea, Szukala, Cojocnean, Galamaz şi ceilalţi fotbalişti de la „U” au mitraliat cu nesaţ bile colorate după şedinţa de pregătire de la Clujana. Ca la antrenament, la partida de paintball, Niculescu i-a împărţit pe băieţi pe echipe şi a început lupta. Cei mai buni trăgători s-au dovedit a fi Sebastian Achim şi goalkeeperul Mircea Bornescu.
Foto: stiridecluj.ro
 

Urmărește-ne pe Google News