Jucătorul argentinian era preferatul lui Ilie, tehnicianul stelist exprimându-şi admiraţia pentru Brandan cu mult timp înainte de a prelua banca roş-albaştrilor. “Antrenorul l-a vrut pe Brandan. Tot timpul când vorbeam cu Ilie îmi bătea apropouri şi mă întreba de Brandan. Ilie mi-a zis că dacă i-l aduc o să arătăm ca Barcelona. I-am zis că dacă îl vrea, îl luăm”, declara Gigi Becali în prima parte a zilei.
Dacă înregimentarea lui Laurenţiu Marinescu s-a făcut fără probleme, mijlocaşul semnând pe cinci ani cu Steaua, transferul argentinianului Brandan era, aseară, departe de finalizare. “M-am înţeles cu jucătorul, dar vrea bani şi impresarul său. Brandan trebuie să-i plătească acestuia comisionul, nu eu. Dacă nu acceptă aşa, «La revedere! »”, a tunat Gigi Becali.
Cu cei doi, numărul fotbaliştilor transferaţi de Steaua de la Urziceni ar ajunge la şapte, în Ghencea mai venind Iulian Apostol, George Galamaz, Ricardo Vilana, Marius Onofraş şi Marius Bilaşco.
Becali râde de Borcea
Gigi Becali, patronul Stelei, a făcut mişto de Cristi Borcea, acţionarul lui Dinamo: “Cristi Borcea susţine sus şi tare că pleacă de la Dinamo, că nu-i mai trebuie fotbal, dar el continuă să dea bani la echipă. E de râsul lumii. Nu-mi fac griji pentru titlu. N-am cum să mă bat cu Dinamo la campionat. Vom termina cu 15 puncte înaintea lor”.
MM Stoica a refuzat Dinamo
SteauaMihai Stoica a recunoscut faptul că a avut unele discuţii cu oficialii lui Dinamo pentru a ocupa un post în cadrul clubului din Ştefan cel Mare, însă a declinat această ofertă, pentru că este stelist. MM, care va fi colaborator al televiziunii Dolce, a declarat că şi-ar dori să câştige Steaua campionatul.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!