Fostul fundaş s-a despărţit de ardeleni din cauza rezultatelor dezastruoase din ultima vreme: opt meciuri consecutive fără victorie! Dulca a fost cel care a demisionat, anunţă Digi Sport. De mai multă vreme, la Mediaş s-a zvonit că este dorit ca tehnician Neluţu Sabău, care nu mai are angajament de ceva vreme.

În acest moment, după ce nu s-a terminat nici măcar penultima etapă a turului, doar patru echipe mai au antrenorii cu care au început sezonul: Steaua (Costel Gâlcă), FC Botoşani (Leo Grozavu), Pandurii (Petre Grigoraş) şi Chiajna (Marius Şumudică). Însă, ultimii doi sunt şi ei pe ultima sută de metri, ambii fiind ca şi plecaţi de la aceste formaţii. Practic, sigurii antrenori siguri, cât de cât, de postul lor, se vor întâlni mâine seară, în ultimul meci al rundei a 16-a, FC Botoşani – Steaua.

„Plec cu capul sus!”

„Îmi pare rău că am plecat după un an şi jumătate de la Mediaş. Plec cu capul sus. Sper ca decizia mea să fie bună pentru echipă şi ca băieţii să câştige trei puncte în week – end şi să se salveze de la retrogradare. Am avut o discuţie cu conducerea şi am decis să reziliem de comun acord contractul. Decizia am luat-o imediat după meciul de la Chiajna. M-a deranjat cum s-a prezentat echipa. E un paradox că anul trecut am avut rezultate cu cinci luni de restanţe, dar acum avem salariile la zi şi nu reuşim să ne redresăm. Nu am oferte deocamdată. Mă pregătesc să plec în vacanţă”, a declarat Dulca, la Digi Sport.

 
 

Urmărește-ne pe Google News