Conducerea clubului ploieștean vrea, astfel, să-și reeșaloneze datoriile. Dacă prahovenii își vor îndeplini obiectivul, vor avea parte de un administrator judiciar.

SportNews.ro, l-a contactat pe directorul executiv al ”lupilor”, Andi Crângu, pentru a-și exprima punctul de vedere cu privire la situația îngrijorătoare în care se află echipa de pe locul doi a Ligii I:

andi

Andi Crângu, directorul executiv al Petrolului FOTO: fcpetrolul.ro

Vreau să încep prin a preciza că suntem conștienți că lumea este supărată la Ploiești. Dar, în același timp, trebuie să-i anunț pe fani că și dacă nu am fi deschis cererea de intrare în insolvență, oricum nu am fi putut juca în cupele europene. Din cauza datoriilor pe care le avem, din cauza conturilor blocate de ANAF (n.r. Agenția Națională de Administrare Fiscală), nu am fi primit licența necesară participării în Europa.

Așadar, insolvența a fost ultima soluție la care am putut apela. Această măsură ne-a fost recomandată de avocații cu care lucrăm. În situația în care furnizorii sunt blocați, conturile poprite, singura variantă viabilă a fost insolvența. Nu este atât de dramatic pe cât pare. Nu suntem nici primii, nici ultimii care recurgem la această soluție pentru a ne redresa situația financiară. Cu un plan bun de reorganizare, cu avocați de prim rang și cu specialiști în domeniu, vom reuși să o scoatem la capăt.

De asemenea, vom vinde jucători, unul, doi, poate chiar trei, pe care să putem să încasăm bani. Știm și e normal ca jucătorii să fie supărați în aceste momente, dar trebuie să înțeleagă că asta este situația acum, asta e realitatea. Pe de altă parte, intrarea în insolvență e o veste bună pentru ei, dacă pot spune așa, deoarece dacă ni se va aproba cererea, atunci se vor putea face plăți. Aici mă refer la salariile lor restante și la bonusul de performanță, de asemenea restant.

În cazul în care vom reuși să vindem jucători, posturile nu vor rămâne descoperite. În funcție de câți fotbaliști vor pleca, atâția vor și sosi. În concluzie, vom continua să facem transferuri!”, a declarat Andi Crângu, pentru SportNews.ro.

Situația Petrolului e foarte complicată în acest moment. Patronul Dan Capră e reținut, pentru un dosar de evaziune fiscală, clubul are datorii importante la jucători, care, la un moment dat, au amenințat cu greva în stagiul din Turcia, la SGU (250.000 de euro), societatea care administrează stadionul Ilie Oană, și la terți.

Conform legislației UEFA, un club nu poate participa în Cupele Europene în perioada în care se află în insolvență. UEFA permite înscrierea cluburilor în competițiile pe care le organizează dupa un an de la incheierea acestei proceduri. CFR Cluj, Dinamo, Universitatea Cluj, FC Brașov, Ceahlăul sau Oțelul sunt cluburi care au fost sau sunt în insolvență în acest moment.

Război Israel-Iran, ziua 10. Statele Unite au bombardat Iranul. Cronologia operaţiunii „Midnight Hammer”
Recomandări
Război Israel-Iran, ziua 10. Statele Unite au bombardat Iranul. Cronologia operaţiunii „Midnight Hammer”

CITEȘTE ȘI » Petrolul vrea să intre în insolvență! Încă o echipă ar putea spune adio Europei

CITEȘTE ȘI » ”Lupii”, aproape de o măsură extremă în Turcia! SE DECIDE ACUM!

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.