„Am simţit că am probleme de când am venit aici. Am nişte lichid la tendon, aşa că doctorul a spus că trebuie să mă odihnesc vreo câteva zile. Nu e nimic serios, însă e sâcâitor. Am aproape două săptămâni să mă recuperez până la Wimbledon, aşa că mă voi odihni câteva zile, apoi voi face tratament şi voi începe să joc din nou.
Sunt dezamagită, era primul meu turneu pe iarbă în acest an. Era important să am nişte meciuri, dar nu pot să mai schimb nimic acum. Trebuie să am grijă de corpul meu. Sper să mă întorc la anul. E a doua oară când sunt la Birmingham şi e un turneu care îmi place. Sper să revin la anul şi să am şansa să joc în faţa fanilor de aici”, a precizat Halep prin intermediul unui comunicat de presă.