www.ioanchirila.ro,  site-ul oficial al Premiilor, prezinta un fragment din manuscrisul nepublicat al regretatului ziarist si scriitor Ioan Chirila, intitulat ‘Ultimul crai.

Lucrarea scrisa cu harul inegalabil al lui ‘nea Vanea a fost dedicata lui Nicolae Dobrin, fosta glorie a fotbalului romanesc care s-a stins din viata la numai 60 de ani si unul dintre favoritii cunoscutului jurnalist.

Cartea va fi publicata in 2008

La inceputul anului viitor, fundatia culturala artEST, condusa de actrita Iarina Demian, sotia celui care a fost marele cronicar, va edita aceasta carte, astfel incat cei care l-au apreciat pe Ioan Chirila sa aiba acces la intregul continut.

Fragmente din lucrarea nepublicata a lui „nea Vanea”

Complotul dinamovist
Nea Angelo, fata de care nu simt nici un pic de manie, nu a avut vina prea mare. Sa nu-ti inchipui ca asta se datoreaza trecerii anilor. Nu. Nici pe departe. Ranchiunos nu am fost niciodata. Poate ca a fost bine, dar poate ca a fost rau. Pentru ca intotdeauna a fost la moda sa treci peste cadavre. Adevarul e ca nea Angelo, care e un oltean inchis si incapatanat, n-a fost chiar vinovatul principal pentru ceea ce se spune astazi ca a fost ‘crima nefolosirii lui Dobrin la 23 de ani. Mi-am dat seama atunci, si nu o data, ca mocneste un complot dinamovist. Poate ca e prea mult spus complot, pentru ca eram niste pusti, dar tot acolo ajungem.

Lucescu l-a propus la Dinamo
Dinamovistii au vrut sa faca atunci o echipa mare. Ideea a fost a lui Mircea Lucescu care, ambitios cum e, a luat modelul Dinamo Kiev, care era intr-adevar o mare echipa. Mi-a si spus-o: ‘Hai, ma, Gica, o sa batem toata Europa. Am aflat ca generalul Staicu fusese de acord. M-a si adus la Bucuresti, ca sa zic asa, sub escorta. M-a primit cu bunavointa, dar a fost suficient sa iasa din birou, pentru ca eu s-o intind imediat spre Pitesti.

A facut armata in arest
Am oprit o masina, i-am spus soferului ca vreau sa ajung pe drumul spre Pitesti, omul s-a uitat lung la mine, apoi si-a vazut de drum, dar peste nici un minut s-a uitat iarasi, si mai lung: ‘Ma, tu esti Dobrin!/ ‘Da, sunt Dobrin, dar sa stii ca platesc, ii zic. ‘Despre asta e vorba? Te duc gratis si pana la Arad? Pe gratis, ma, Dobrine!. Peste cateva zile am fost adus din nou. A trebuit sa-mi pun cenusa in cap, dar, pana la urma, tot am tulit-o. Mi se promiteau marea si sarea, o viata ca-n povesti, dar eu fugeam mereu? A fost un boier nea Stelica. Ar fi putut sa puna un ostas pe mine, sa ma tina ‘om la om? Armata am facut-o mai mult in arest si, daca vrei, in drumurile de la Pitesti la Dinamo Bucuresti si inapoi…

Gala e programata la 26 noiembrie

Gala Premiilor Ioan Chirila – editia a III-a – va avea loc in data de 26 noiembrie 2007, la Ateneul Roman, fiind una dintre cele mai insemnate competitii pentru gazetaria sportiva din Romania.

 
 

Urmărește-ne pe Google News