Prin această numire, Burleanu vrea să şi-l apropie cumva pe Hagi, care a spus răspicat că nu va mai călca la meciurile naţionalei cât timp cumnatul său, Gică Popescu, va sta după gratii. „Baciul” îl consideră principalul duşman pe Burleanu, pe care îl bănuieşte că a pus „umărul” la arestarea sa pentru a scăpa de concurenţa la alegerile de la FRF.
Mai mult, între Hagi şi noua conducere de la FRF au mai existat şi alte „scurcircuite”. Liţă Dumitru a recunoscut că antrenorilor de la copii şi juniori li s-a cerut să nu mai cheme la loturile naţionale jucători de la academia lui Gică Hagi. În plus, Doru Isac, antrenor care s-a făcut de râs la Under 19, unde n-a avut niciun jucător de la clubul lui Hagi, l-a atacat violent pe „Rege”, iar federaţia n-a avut replică.
Prin numirea lui Vintilă, semnalul dat de Burleanu e clar: Gică Hagi nu va mai avea nicio oprelişte, iar la selecţii nu vor mai fi evitaţi jucătorii de la academia „Regelui”.