Preşedintele Mihai Stelescu a semnat, miercuri, contractul cu Primăria Drobeta Turnu Severin, care este proprietarul bazei sportive. „Am semnat un contract pentru a folosi terenul din Severin în următorul sezon 2015-2016, dar şi în prima parte a sezonului următor, 2016-2017, şi avem posibilitatea de a mai prelungi contractul, dacă va fi cazul, în funcţie de termenul de finalizare a lucrărilor care se execută la Stadionul Municipal din Târgu Jiu. Municipalul din Severin are un teren foarte bun, echipa noastră a mai jucat acolo şi cunoaştem condiţiile foarte bune pe care le oferă acest stadion şi pentru echipe şi pentru spectatori şi de aceea am ales să jucăm acolo. Spectatorii din Severin au primit foarte bine echipa în sezonul în care Pandurii a evoluat pe acest teren şi ne-au dovedit că sunt buni cunoscători de fotbal şi au susţinut echipa noastră”, a declarat Stelescu.
…
Vremuri tulburi pentru Steaua lui Gigi Becali. După ce a pierdut marca și a fost obligată să se mute definitiv pe ”Arena Națională” – pentru jocurile oficiale și la Buftea – pentru antrenamente, gruparea roș-albastră a mai primit o lovitură.
Armata a bătut palma cu Pandurii, iar echipa gorjeană va folosi baza de pregătire din Ghencea în următorul sezon.
Mai mult, formația lui Edi Iordănescu are șanse mari de a evolua în ”Templu”,având în vedere că la Târgu Jiu se va construi un stadion nou, informează Gazeta Sporturilor.
Afacerea este intermediată de selecționerul Anghel Iordănescu, bun prieten cu șefii CSA Steaua și tatăl antrenorului Pandurilor.