Atât de slab au jucat tricolorele, încât adversarele şi-au permis să le ridiculizeze, marcându-le ultimul gol al meciului de către portar! “Ăsta e nivelul echipei acum, o formaţie care a căzut psihic, care nu s-a regăsit. Am încercat, dar degeaba”, a căutat să scuze prestaţia dezastruoasă a echipei, pentru gsp.ro, Adina Fiera.

În «optimi», cu Croaţia

La rândul ei, Oana Chirilă a precizat: “E greu să-ţi găseşti cuvintele după o astfel de înfrângere. Am făcut prea multe greşeli tehnice, le-am dat mingea franţuzoaicelor şi ele nu au avut altceva de făcut decât să înscrie pe contraatac”.
În urma acestui rezultat ruşinos, România a terminat grupa de calificare pe locul 3, urmând a întâlni, mâine, în faza optimilor de finală ale competiţiei, reprezentativa Croaţiei. Meciul, care este eliminatoriu, va avea loc la Sao Bernardo do Campo.

 
 

Urmărește-ne pe Google News