Gică Hagi este nașul lui Gigi Becali. Cei doi se cunosc de când Hagi era jucător la Steaua, iar Becali le vindea brânză fotbaliștilor din Ghencea. Hagi l-a ajutat pe Gigi să intre în afaceri cu un împrumut de 100.000 de dolari. 

Relația lor a cunoscut și momente tensionate. Gigi l-a pus pe Gică antrenor la Steaua în iunie 2007, dar colaborarea lor s-a terminat după doar trei luni. Despărțirea s-a lăsat cu o avalanșă de cuvinte grele, aruncate unul celuilalt.

”Dacă nu-l bagă pe Rădoi fundaș la marcaj, el trebuie să plece. Dacă nu mă ascultă, să plece și gata. Eject. Îi dau banii înainte pe un an și la revedere. Când era Olăroiu îi ziceam: și mă asculta”, a spus Becali.

”Accept prima dată pentru că e nașul meu, dar a doua oară nu mai accept bătaie de joc. Mi-e jenă de familie, dar a doua oară nu mai face”, a mai răbufnit Becali la adresa lui Hagi.

”Mi s-a întins o calcealma. Am trăit momente penibile. Penibile! Să primești telefon de sus, pe bancă, să se spună cine intră. Am rămas mut”, a acuzat Hagi metodele lui Gigi Becali.

Hagi și Becali s-au împăcat în 2010, iar ”Regele” l-a ajutat în timpul pușcăriei pe nașul său să lucreze la Academia de juniori de la Constanța.

”A fost cea mai mare greșeală a mea că m-am certat cu Hagi”, s-a căit Gigi Becali.

 
 

Urmărește-ne pe Google News