Cățeaua „Tesapara” sau „Rubia” a fost luată în „staff” de antrenorul Carlos Jara Saguier, care i-a dat de mâncare, iar animalul n-a mai plecat de lângă stăpânul ei.

Cățeaua stă printre jucători când principalul dă indicații

Cățeaua și-a făcut veacul pe la stadionul echipei din liga a doua din Paraguay de patru ani, dar când Carlos Jara Saguier a preluat banca tehnică, în iulie anul trecut, animalul s-a apropiat și mai mult de cel care a hrănit-o.

„A fost dragoste la prima vedere”, a spus antrenorul, care este asistat tot timpul, la meciuri și la antrenamente, de câine.

Un antrenor de la o echipă de fotbal din Paraguay are ca ”secund” un câine. Echipa are șanse de promovare

„Ea este paznicul clubului. Când porțile sunt închise, nimeni nu intră, este o fiară. Pe timpul zilei, este foarte prietenoasă și nu se desparte de noi, nici pe teren, nici la vestiare”, a mai declarat antrenorul.

Când jucătorii fac diverse exerciții, și cățeaua face la fel. Iar la meciuri stă cuminte lângă antrenorul care dă indicații.

Simpaticul patruped participă și la „antrenamente”

Clubul 2 De Mayo se luptă pentru promovarea în prima divizie din Paraguay. După 27 de etape, echipa antrenată de Carlos Jara Saguier are 45 de puncte și ocupă locul 3, după cei de la River Plate Asuncion (51 de puncte) și Club Sportivo San Lorenzo (45 de puncte). Promovează doar primele două clasate.

Animalul merge și la vestiare

În România, un câine are abonament la meciurile celor de la „U” Cluj.


INVESTIGAȚIE EXCLUSIVĂ/ Începe școala la Zoo! Conducerea Grădinii Zoologice din Băneasa le-a cumpărat tigrilor caiete de trei ori mai scumpe decât prețul pieței!

 
 

Urmărește-ne pe Google News