Presa internațională a fost zguduită vineri de știrea unui atac armat care a avut loc la cântarul oficial dinaintea unui meci de box, în Irlanda, la Regency Hotel, de Swords Road. Mihai Leu, 46 de ani, fost campion mondial de box în 1997, versiunea WBO, la supermijlocie, a fost în mijlocul incidentului dintre două bande rivale.
Atacatorii au pătruns în sală cu puști de asalt AK-47 și au început să tragă la nimereală. Unul dintre pugiliști abia se dăduse jos de pe cântar, reușind să se salveze în ultima clipă. Autoritățile locale au declarat că a fost o reglare de conturi.
Fostul mare boxer Mihai Leu, care a scăpat de un cancer la rect, se afla în sală, pentru că ar fi trebuit să oficieze ca arbitru de masă la gala din Dublin, a informat Dolce Sport, la numai 5 metri de locul împușcăturilor.
El a povestit că doi dintre atacatori erau îmbrăcați în polițiști și purtau cagule, iar al treilea era deghizat în femeie. „Am învins cancerul și era să mor în atentatul de la Dublin. Am fost la 4-5 metri de gloanțe. Așa ceva vezi numai în filme. Cei care au intrat înarmați în sală erau îmbrăcați în polițiști de la antitero, cu cagule pe față. Sunt șocat, nu mi s-a mai întâmplat așa ceva niciodată”, a declarat Leu.
Recomandări
Ton amenințător al Rusiei legat de acuzațiile de imixtiune în alegerile din România: „Recomandăm presei și politicienilor să nu ne implice”