Luptătorul K1 Serghei Laşcenko a fost ucis noaptea trecută, în jurul orei 01.00, într-un spital din Odessa. Detalii despre felul în care a fost omorât sportivul ucrainean nu se cunosc. Ce se ştie este doar că el se afla în acel spital împreună cu soţia sa.
Serghei Laşcenko este cunoscut îndrăgostiţilor de sporturi de contact din România după ce s-a luptat în galele Superkombat cu românii Benny Adegbuyi şi cu Sebastian Ciobanu. În 2012, el a luptat şi a pierdut în gala de la Craiova în faţa lui Benny Adegbuyi. În 2011, Laşcenko a luat titlul superkombat.
Există voci care susţin că Laşcenko a fost ucis de rebelii ruşi pătrunşi în ultimul timp pe teritoriul Ucrainei. Fiul şi soţia lui au fost, de asemenea, ţintele atacatorilor, dar au scăpat, ca prin minune, cu viaţă. Serghei Laşcenko a avut parte de o copilărie foarte dură, el fiind nevoit să lucreze de mic pentru a-şi întreţine fratele
Secvenţe de la lupta dintre Benny Adegbuyi şi Serghei Laşcenko
\
Benny: „Sunt şocat!”
Benny Adegbuyi s-a declarat răvăşit de vestea primită din Ucraina. „Sincer, sunt şocat. Nu îmi vine să cred. Am rămas amici după acel meci de la Craiova, ne-am văzut ultima oară acum un an şi ceva la Zagreb. Era un băiat foarte liniştit, respectuos de fiecare dată când venea să lupte în Superkombat”, ne-a declarat Benny Adegbuyi.
În trecut, Laşcenko s-a mai bătut cu Daniel Ghiţă, de două ori, cu Sebastian Ciobanu şi cu Vasile Popovici.