Un Ciocan prea moale pentru categoria grea!

Încurajaţi de declaraţiile optimiste ale lui Ciocan de dinaintea luptei, dar şi de realitatea lipsei, deocamdată, a unei super-clase în stilul lui Fury, ne făceam „de doi bani speranţe”. N-a fost cazul. Martelat de directele, croşeele şi upercuturile adversarului, incapabil de o ripostă reală, Hammer a arătat că nu poate aspira la nivelul superior al „greilor”. Iar strigătul lui de luptă, de deunăzi, „să vină Klitschko!” e doar un basm de adormit Mitzura şi nimic mai mult.

Sigur, oricând, mai ales la categoria grea, poate să apară, de nicăieri, o lovitură norocoasă, care să răstoarne orice calcul iniţial. Dar, pentru asta, mai trebuie să şi nimereşti adversarul, nu doar să „prinzi muşte” cu croşee aruncate de la doi metri distanţă sau fără să speculezi fix momentele de apropiere, din clinch-uri. Ciocan zâmbea adesea, parcă spre a-i arăta lui Fury că indiferent cât îl loveşte, va avea de muncit pentru a-l doborî. Chiar am crezut, văzându-i figura zâmbitoare, ce aducea – pe departe, dar aducea – cu rânjetul acela feroce al lui Froch din meciul cu Bute, că Ciocan chiar e decis să-şi vândă scump pielea. În schimb, a ales să abandoneze după finalul rundei a opta. Deşi mai erau patru reprize în care încă putea să încerce chiar şi imposibilul. N-o spun neapărat eu, ci comentatorii de pe site-urile străine de box, care au caracterizat  prestaţia lui Hammer drept una „awful”. Adică, „oribilă”, „îngrozitoare”.

Recomandări

Crima pasională din lumea bună a Bucureștiului care a rămas nerezolvată și la 90 de ani distanță. Cum a sfârșit Tita Cristescu, prima Miss România

Christian Hammer şi-a arătat limitele în lupta pierdută în faţa englezului Tyson Fury

Topurile sunt înşelătoare, mai ales când boxul este divizat, de ani buni, între patru mari organizaţii, fiecare cu centura mondială aferentă. Ca să nu le mai pomenim pe cele mai mici, spre insignifiante. A fi clasat pe locul 3 mondial, aşa cum era Ciocan în topul WBO, nu înseamnă, adesea, nimic mai mult decât o conjunctură favorabilă, dublată de lipsa confruntărilor cu boxerii realmente puternici. Într-un articol anterior, imediat după victoria absolut anostă şi fără nici o relevanţă în faţa brazilianului Irinel Costa Junior, scriam că: „Sigur, Ciocan probabil va mai urca un loc, două, de pe 6, unde era înaintea luptei de vineri, în ierarhia versiunii WBO. Poate îl vom găsi chiar pe locul 4. Poate chiar pe 3… Dar e o ierarhie la fel de provizorie precum clasarea pe podium în Premier League a unor echipe gen Southampton sau, nu ştiu, Hull City, după 10-12 etape. Aia nu înseamnă că au şi şanse concrete, realiste, la titlu, la finalul campionatului. Sau ca să aibe, trebuie să şi dovedească asta. Meci de meci, etapă după etapă…”. Şi mai scriam de necesitatea unor lupte tari, cu boxeri tari, care să îi arate lui Ciocan exact cam pe unde se situează.

Recomandări

Viitorul automobilelor pe hidrogen și al hibridelor nu sună bine. Explicațiile a doi experți: „Zilele lor sunt numărate” I Interviu

Fără nici o bucurie, constat că nu a putut dovedi nimic în plus faţă de ceea ce deja ştiam sau măcar intuiam: nu există viitor pentru el în boxul adevărat! Doar dacă, prin cine ştie ce întâmplare a soartei, primii 20-25 de pugilişti ai categoriei ar fi strânşi laolaltă şi loviţi simultan de trăznet…

Urmărește-ne pe Google News