Și „U” Cluj, club care ființează din 1919, se află pe buza prăpastiei, atât sportiv (echipa a retrogradat în Liga 3), cât și financiar (clubul e în insolvență). Primăria Clujului a anunțat că s-a format deja o nouă structură, care are menirea de a prelua imediat pe „U”, dacă echipa va intra în faliment sau nu se mai înscrie în campionat, tocmai pentru a duce tradiția mai departe, a menționat stiridesport.ro.
Noua structură poartă denumirea „Asociaţia Club Sportiv de Fotbal „Alb-Negru” al Studenţilor Clujeni”, în care rolul de manager este deținut de Ioan Ovidiu Sabău.
„Acest proiect este unul extrem de important pentru ceea ce înseamnă echipa de fotbal Universitatea Cluj. E o soluţie în caz de necesitate pentru Universitatea Cluj. Ce înseamnă asta? În cazul în care, echipa nu va fi înscrisă în sezonul viitor de către actualii proprietari sau va interveni, într-o formă sau alta falilmentul, să fim pregătiţi cu o soluţie alternativă pentru continuitatea Universităţii Cluj. Această Asociaţie este înfiinţată în parteneriat cu cele 6 Universităţi clujene, care sunt parte la acest proiect, dacă actuala structură nu va mai avea continuitate. Vă reamintesc că municipiul Cluj-Napoca este proprietarul brandului şi palmaresului Universităţii Cluj, iar această Asociaţie îşi propune să readucă spirtitul Universităţii de acolo de unde a plecat”, a spus primarul Boc.
Membri fondatori ai noului „U” Cluj şi reprezentanţi legali
1. Municipiul Cluj-Napoca, Primar Emil Boc (reprezentant legal)
2. Universitatea Babeş-Bolyai, Rector prof. univ. dr. Ioan Aurel Pop
3. Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Rector prof. univ. dr.Alexandru Irimie
4. Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Rector prof. dr. ing. Vasile Ţopa
5. Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Clui-Napoca, Rector prof. univ. dr. Cornel Cătoi
6. Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca, Rector prof. univ. dr. Radu Marcel Moraru
7. Academia de Muzică „Gheorghe Dima”, Rector prof. univ. dr. Vasile Jucan