Fostul șef al CCA a fost încarcerat astăzi, urmând să facă doar opt luni de pușcărie. Avram s-a prezentat la Poliţia Ilfov, după care a fost dus la Penitenciarul Rahova, a precizat purtătorul de cuvînt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Ilfov, Roxana Vasile.
Vasile Avram a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare și doi ani pedeapsă complementară a interzicerii drepturilor în cazul „Mită în elicopter”, care s-a încheiat ieri, după 53 de termene.
Avram a lăsat vacant postul de la AMFB (Asociația Municipală de Fotbal București), unde era președinte, astfel că se vor organiza noi alegeri. În prezent, organizația este condusă de către ”vicele” Marian Rusu.
Postul lăsat liber de Avram ar putea fi ocupat de către Daniel Prodan, fostul director sportiv de la Federația Română de Fotbal. Fostul stoper al Generației de Aur a plecat de la FRF după un scandal cu Răzvan Burleanu, președintele înscăunat la ”Casa Fotbalului” pe 4 martie.
Rezultate Exit poll alegeri prezidențiale 2024 – turul I – cine intră în turul 2. Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale potrivit BEC!