Pe stadionul din Leipzig, după ce Italia a obţinut un egal datorită unui gol marcat în minutul 90+8, Lenard Barisici a crezut că se va consola când a prins tricoul aruncat de Luka Ivanusec în tribuna suporterilor croaţi.

Dar totul s-a transformat într-o bătaie. Fanul de 20 de ani, membru al grupării de suporteri Croatians Guards, susţine că a fost atacat de trei persoane, inclusiv de o femeie care l-a muşcat până la sânge de umărul drept în încercarea de a lua tricoul râvnit.

Tânărul a postat pe reţelele de socializare rezultatul dureros al luptei, iar incidentul a fost raportat poliţiei germane.

Cazul a fost relatat şi în presa croată şi chiar a ajuns la urechile lui Ivanusec.

Mijlocaşul ofensiv al echipei Feyenoord Rotterdam a trimis un mesaj contului de Instagram Volim Hrvatsku (Iubesc Croaţia), care a relatat întâmplarea, şi şi-a exprimat consternarea faţă de turnura evenimentelor.

„Îmi pare rău că s-a întâmplat asta, îl voi contacta pe Lenard şi el va primi un tricou”, a scris el într-un mesaj privat trimis către Volim Hrvatsku, care a decis să joace rolul de intermediar între cele două părţi.

„Salut Lenard, îmi pare rău pentru situaţia care s-a întâmplat după meci, sper că totul este bine, anunţă-mă cum putem să ne asigurăm că primeşti tricoul lui Luka cu mărimea ta”, a notat administratorul contului, înainte de a anunţa că Lenard va primi în curând un nou tricou.

Urmărește-ne pe Google News