Mijlocaşii Alexandru Chipciu şi Nicolae Stanciu s-au despărţit în această vară de Steaua, amândoi semnând cu gruparea belgiană Anderlecht. Numai că cei doi sunt văzuţi diferit de un fost antrenor al trupei din Bruxelles.

Olandezul Johan Boskamp a pregătit-o pe Anderlecht în perioada 1993-1997 şi a fost rugat de jurnaliştii site-ului anderlecht-online.be să comenteze ultima campanie de achiziţii a violeţilor. Boskamp s-a declarat mai degrabă dezamăgit de transferuri, cu o singură excepţie.

„Stanciu e cu adevărat valoros. În cazul celorlalţi, nu mi se pare că au adăugat valoare echipei. Cei mai mulţi dintre cei aduşi nu a duc nimic în plus fotbalului din Belgia. Din contră, cei mai mulţi sunt străini care din punctul meu de vedere blochează progresul jucătorilor tineri de aici”, a afirmat Boskamp pentru site-ul amintit, citat de prosport.ro. 

Steaua a încasat de la Anderlecht 3 milioane de euro în schimbul lui Chipciu şi 7,8 milioane de euro în schimbul lui Stanciu. La această ultimă sumă se vor mai adăuga 2 milioane de euro, dacă fostul decar al roş-albaştrilor va juca măcar 50% din partidele pe care formaţia belgiană le va disputa în sezoanele 2016-2017 şi 2017-2018.

 
 

Urmărește-ne pe Google News