Într-un mesaj postat pe contul său de Facebook, fiul „Generalului” Anghel Iordănescu a spus răspicat că vor urma clipe grele pentru campioana ultimelor două ediţii din Liga I.

„Anul în care Steaua a reînceput să câştige trofee a fost acela în care antrenorul a fost implicat în mod activ în selecţie şi totul s-a făcut într-un mod calculat-echilibrat. La bază era o filozofie de joc care urma să fie implementată, un plan tactic şi la finalul perioadei de transferuri echipa era acoperită pe posturi şi echilibrată. Acum o serie importantă de jucători e posibil să parasească echipa, iar Steaua nu îşi permite luxul unei reconstrucţii în timp, ci din mers. Asta înseamnă că anumiţi paşi trebuie făcuţi rapid. Urmează o planificare pentru noua competiţie şi, în special, pentru accederea în Ucl (n.r. – grupele Ligii Campionilor). Ţinând cont că factorii decizionali sunt unde sunt, Steaua riscă compromiterea unui sezon, chiar dacă nu există mai mult de 1-2 contra-canditate serioase pentru campionatul următor, accederea în Ucl este un obiectiv major. Organizarea şi selecţia sunt 75% din ingredientele succesului!!”, a scris Edi Iordănescu.

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News