Aflat la Oradea, Emeric Ienei, fostul tehnician al Stelei din perioada anilor 80, a urmărit cu interes atât primele jocuri de pregătire ale elevilor lui Costel Gâlcă, cât și transferurile pe care Steaua le-a făcut în această perioadă de iarnă.

Până în momentul de față nu pot spune că sunt dezamăgit de ceea ce am văzut. Steaua arată ca o echipă destul de puternică. Sigur că cele două plecări ale lui Szukala și Sînmărtean se vor vedea. Szukala îți făcea foarte bine treaba în apărare, plus că mai marca și goluri. Iar spectacolul creat de Sânmărtean aducea mulți spectatori în tribune. Oamenii vor să vadă, în egală măsură, fotbal de calitate, dar și spectacol. Posibila venire a lui Teixeira ar acoperi acest gol lăsat de plecarea lui Sînmărtean”, este de părere Emeric Ienei.

Fostul mare tehnician al Stelei nu a uitat să-l avertizeze și pe Gabi Tamaș, care, în opinia lui, n-ar trebui să mai repete experiențele extrasportive care i-au creat atâtea probleme. Inclusiv, cele cu legea.

Ar trebui să se potolească! La Steaua nu merge cu un astfel de comportament extrasportiv, precum cel al lui Gabi Tamaș. Dacă nu se va potoli, va pleca. În rest, eu îl consider un jucător bun. Oricum, la nivel de echipă mare e cam ultima lui șansă”, a explicat Ienei.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News