Actualmente la FC Bihor, atacantul Victor Dobrescu (25 de ani, 1.87 metri) şi-a surprins aleasa inimii cu o cerere de căsătorie tocmai într-o gară, informează sportulsalajean.ro.
Dacă pe plan profesional lucrurile nu îi merg foarte bine – echipa la care joacă luptă pentru evitarea retrogradării, pe plan personal este numai “lapte şi miere”.
Dobrescu a făcut un pas important şi şi-a cerut iubita în căsătorie într-un mod inedit. Aleasa inimii, Mirela Prodan, a rămas surprinsă, dar a acceptat inelul de logodnă. Antrenoare de dans la clubul Colibri Baia Mare, ea a fost cerută în căsătorie într-o gară.
Victor Dobrescu face parte dintr-o generaţie aparte de jucători câmpineni care plecau, la o vârstă fragedă, departe de casă, în căutarea afirmării fotbalistice. La Salonta, în cadrul unei şcoli de fotbal care îl avea ca investitor, la acea vreme, pe Marius Vizer, Dobrescu a parcurs rapid paşii către consacrare. După un debut precoce, la 16 ani, în eşalonul secund, Dobrescu a început să contabilizeze selecţii la loturile naţionale de juniori unde marca cu regularitate. De la aceste realizări a venit şi transferul de la Liberty Salonta la AC Torino.
Ghinionul l-a însoţit însă pe Dobrescu chiar din startul aventurii italiene, din cauza unei rare afecţiuni, o tumoare la şold, care i-a pus în mare încurcătură şi pe doctorii care l-au consultat. Din motive medicale, pentru Dobrescu a început un adevărat calvar care a durat câţiva ani buni. În acest mod s-a curmat, vreme de câţiva ani, cariera unui tânăr cu certe calităţi, copleșit, pentru o perioadă, de o boală necruţătoare. Dobrescu a depăşit, într-un târziu, toate ghinioanele şi a revenit în activitate, trecând, ulterior, şi pe la Unirea Câmpina. A mai jucat la FC Zalău, în Liga a III-a, a FC Olt, iar acum e la FC Bihor.