Miercuri după-amiază, la un meci de cupă jucat la Răcari, căpitanul echipei din Bucșani a fost desfigurat în bătaie.
La finalul partidei, mai mulți jucători ai echipei gazdă l-au alergat pe Marius Zidăroiu și l-au lovit cu bestialitate, cu picioarele, în zona capului, a feței și a coastelor, punându-i viața în pericol.
„Sărea sângele din capul lui, l-au lovit cu crampoanele peste față, putea să moară acolo”, au rămas șocați martorii scenelor de groază de la Răcari.
Zidăroiu a fost transportat de urgență la Spitatul Județean din Târgoviște, iar starea lui este una gravă.
În ciuda numeroaselor semnale, nici AJF Dâmbovița și nici instituțiile statului nu au reacționat la incidentele care au pus stăpânire pe stadioanele județului Dâmbovița, motiv pentru care se impune o rezolvare radicală.
SportImpact.ro cere ca activitatea fotbalistică să fie suspendată pentru o anumită perioadă, chiar de un an, timp în care să se organizeze alegeri noi și să vină oameni capabili la conducerea AJF.
FOTO: dambovitapenet
VIDEO: Facebook Unirea Bucșani
Cum a organizat Gabriela Firea primirea Simonei Halep pe Arena Națională, imagini nedifuzate. ”Să mor dacă nu vin!”. Cine sunt gărzile de corp ale Simonei | VIDEO