În acest weekend, Sala Rapid din Bucureşti va găzdui ediţia cu numărul 9 a Cupei Alessia la dans sportiv. În prima zi (sâmbătă), între orele 8.00 şi 8.45 vor avea loc înscrierile, iar apoi, până spre miez de noapte se vor desfăşura întrecerile pe diverse categorii de vârstă şi stiluri. Competiţia va continua mâine (duminică), tot de la 10.00.
Fost component al lotului naţional de rugby, Dan Vlad s-a implicat în organizare ca manager. El practică şi acum sportul cu balonul oval, la CSM Bucureşti, iar în timpul liber îşi ajută soţia, pe Alexandra, care este antrenor şi arbitru de dans sport. ”Eu dansez doar în iarbă!”, spune rugbystul, cu umor, întrebat fiind dacă practică şi el dansul. ”Eu doar fac rugby. De dans se ocupa Alexandra. Rugbyul îl practic în calitate de jucător, iar la dans mă implic ca manager. Alexandra mi-a făcut cunoştinţă cu dansul sportiv. De dansat dansam şi înainte de a o întâlni pe ea, dar văzând ce înseamnă să faci dans adevarat am optat pentru rugby”, se amuză sportivul.
Alexandra Vlad este antrenoare de dans sportiv şi arbitru cu licenţă internaţională. ”Este antrenoare principală la Clubul de Dans Sportiv Alessia Dance, acolo unde are numeroase perechi valoroase, componente ale lotului naţional, sportivi care au şi au avut rezultate notabile atât pe plan naţional, cât şi internaţional”, a adaugă Dan Vlad, care a disputat 11 meciuri pentru echipa de rugby a României, între 2005 şi 2008.
Un bilet de acces la Cupa Alessia costă 10 lei.