Imagini șocante la US Open, ultimul turneu de Mare Șlem al anului, competiție de tenis aflată în plină desfășurare la New York. În timpul meciului din turul secund, jucătorului american Jack Sock i s-a făcut rău: i s-a blocat piciorul stâng, nu s-a mai putut mișca, apoi a leșinat. Sportivul a suferit crampe musculare din pricina căldurii și a fost dus pe brațe la vestiare, după ce primit îngrijiri sumare pe teren.

sock

Jack Sock, dus pe brațe la vestiare

Jack Sock, 22 de ani și locul 28 mondial, îl conducea cu 6-4, 6-4, 3-6, 1-2 pe belgianul Ruben Bemelmans, în momentul în care a fost nevoit să abandoneze, astfel că americanii îi mai au, în proba de simplu, doar pe John Isner și pe Donald Young.

La fete, tot în turul secund, s-a înregistrat un record. Cel mai lung meci jucat vreodată la Flushing Meadows a fost cel dintre britanica Johanna Konta și Garbine Muguruza (Spania). Konta a eliminat-o pe favorita 9 și finalista de la Wimbledon cu 7-6 (4), 6-7 (4), 6-2, după 3 ore și 23 de minute de joc.

În schimb, magicianul elvețian Roger Federer, favoritul 2, a făcut spectacol în cele doar 80 de minute jucate cu belgianul Steve Darcis, pe care l-a pus la colț cu 6-1, 6-2, 6-1. Deși sunt doi veterani ai circuitului (Darcis are 31 de ani și este locul 66 ATP), iar Roger Federer are 34 de ani, nu se duelaseră niciodată până acum.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Știrileprotv.ro
„Cine poate să-l oprească pe Simion”. CTP: „În acest tur 1, fiecare candidat va fi pe barba lui, mai puțin dna Lasconi”
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
Viva.ro
Bianca Drăgușanu a răbufnit după scandalul cu Gabi Bădălău. Contrazice poliția și spune în premieră un detaliu dureros: "Am o fetiță destul de mare care înțelege deja..."
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Copiii Adrianei Bahmuțeanu au fost scoși din casa lui Silviu Prigoană. Unde au ajuns Eduard și Maximus
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
FANATIK.RO
Cum să ai căldură în casă fără centrală termică. Metoda pe care tot mai multe persoane o folosesc
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
GSP.RO
S-a iubit cu „Prințul” Cristea și cu un alt internațional român, iar acum e milionară la New York
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Elle.ro
Pepe, dezvăluiri neașteptate din culisele emisiunii „Te Cunosc de Undeva”, pe care o prezintă la Antena 1: „Situații care pot părea foarte penibile…”
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Unica.ro
Femeia care le știa toate secretele rupe tăcerea! Ce a povestit Flora Năstase despre intimitatea relației dintre Adriana Bahmuțeanu și Silviu Prigoană. 'Silviu mă suna'
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Financiarul.ro
Cum să-ți planifici o vacanță perfectă cu buget mic
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Observatornews.ro
Un român povesteşte cum e să lucrezi la stat în Elveţia. "Nu ştiu de ce spuneţi voi că e o ţară scumpă"
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme
HOROSCOP
Horoscop 21 noiembrie 2024. Gemeniii ar vrea să se elibereze rapid de stresul acumulat la muncă sau să rezolve anumite probleme

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI