Libertatea: Domnule Baniciu, ați practicat vreun sport în tinerețe?
Mircea Baniciu: Am făcut canotaj. Până la vârsta de 20 de ani am fost în barcă aproape în fiecare zi.

De ce ați ales canotajul?
Nu l-am ales, a fost o întâmplare. Ideea mea era că voiam să scap de cor, așa că eram în stare să aleg orice sport, nu neapărat canotajul. Profesorul de educație fizică și sport era specializat în canotaj, așa se explică cum am ajuns eu acolo.

Era atât de neplăcut la cor?
Aveam un profesor care ne învățase toate imnurile comuniste, pe care nu aveam nici un chef. Cum aveam două ore de cor pe săptămână, pentru că trebuia să facem activități extrașcolare, am ales, împreună cu un prieten foarte bun, să facem canotaj. Ăsta a fost debutul. Am început să avem rezultate. M-am clasat pe un loc doi într-un echipaj de doi și pe un loc trei într-un echipaj de patru, la concursul național de pe Snagov. Antrenamentele le făceam pe Bega iar cantonamentele la Văliug, mai sus de Reșița, într-o zonă foarte frumoasă. După care, când coboroam la câmpie, unde antrenorii spuneau că apa este mult mai ușoară iar aerul mult mai consistent, rădeam tot. Sigur că nu ne puteam compara noi cu un Ivan Patzaichin, care s-a născut pe apă, dacă pot spune așa.

De ce ați renunțat la canotaj?
Ajunsesem la vârsta de 20 de ani și trebuia să fac pasul spre seniorat. Mi-am dat seama că nu am loc. Am intrat la facultate și mi-am dat seama că nu mai am timp. Între timp, mă apucasem și de chitară. În tot cazul îmi aduc aminte că și în cantonamente cântam la chitară. Aveam cantonamente și iarna la Predeal, Bușteni, alergam vara în pădure la Snagov. Făceam antrenamente destul de consistente, chiar dacă nu eram profesioniști, ca cei de la Steaua sau de la Dinamo care se întreceau pe Snagov ca împărații, ca leii. Acolo l-am cunoscut și pe Ivan , dar nu personal. El era deja foarte bine cotat. Toată lumea știa de izbânzile și de medaliile luate de el. Eu eram junior atunci. Pe măsură ce a trecut timpul i-am urmărit cu mare atenție evoluția. Am simțit că avem ceva în comun.

Se uită la echipele mari

Ați compus vreo piesă în timpul cantonamentelor?
Nu, nu. Pe vremea aia nu prea compuneam. Cântam o mulțime de piese gata compuse. Nu prea aveam veleități de compozitor, în acea perioadă. Cântecele mele au apărut mai târziu.

 La fotbal vă uitați?
Nu prea. În general mă uit la echipele mari, gen Manchester United, Real Madrid, Barcelona. Îmi place să văd un fotbal de calitate. Ai noștri m-au dezamăgit. Ori de câte ori am ajuns la un meci pe stadion, echipa pe care o susțineam pierdea. Așa că nu mai merg pe stadioane. Dar, repet sunt dezamăgit de ceea ce se întmplă în fotbalul românesc.

Ce nu vă place la fotbalul românesc?
Nu-mi place că nimeni nu e cinstit. Începând de la patronii de fotbal, arbitri și chiar mergând până acolo încât am văzut recent că un fost jucător de fotbal din România (n.r. – Claudiu Răducanu) este acuzat că ar fi implicat în clonarea de carduri bancare. La ce Dumnezeu îi trebuia una ca asta? Din nou, ne-am făcut de râs. Părerea mea e că sportul este ambasadorul nostru, care duce mai departe câte ceva din ceea ce suntem ca popor. Dacă noi mergem mai departe cu astfel de exemple sau cu alde Becali, vă daţi seama că eu nu-mi permit să am nici un fel de legătură cu acest fenomen numit fotbal.

 

 

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News