Billie Jean King (71 de ani), câştigătoare a 39 de trofee şi fondatoarea WTA, s-a înclinat în faţa constănţencei, catalogând-o „excepţională”. Billie Jean King susţine că românca îi aduce aminte de Martina Higgins şi că a descoperit-o întâmplător, în urmă cu doi ani.
„E loc în tenisul mondial şi pentru jucătoare mici de înălţime. Dar trebuie să fie excepţionale, ca Halep. Am văzut-o în urmă cu doi ani şi jumătate la televizor. Atunci am devenit interesată de ea. M-am întrebat: «Cine este fata asta?». Loveşte mingea atât de bine, atât de curat. Sunt impresionată! Iar serviciul îi este din ce în ce mai bun”, a declarat Billie Jean King.