Ofițerul Dan Drăgușin, instructorul sportiv al echipei de volei a clubului Dinamo, locul 3 în Divizia A1 masculină, la 16 puncte de liderul Tomis Constanța, a răbufnit în clipa în care publicul din Caransebeș a început să înjure și să arunce în suprafața de joc cu fel și fel de obiecte. Scorul era 1-1 la seturi.

Disputa verbală dintre oficialul dinamovist și spectatori gugulanilor i-a adus acestuia o eliminare, fiind nevoit să urmărească partida din tribună. Acolo, jandarmii susțin că scandalul ar fi luat amploare, văzându-se nevoiți să-l evacueze cu forța de pe terenul de joc pe Drăgușin.

EDB_4245-620x400De aici, versiunile diferă.

Presa locală, prin expressdebanat.ro, scrie că ”Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Caraş-Severin s-a umplut încă o dată de penibil, dar mai grav este că legea e lege doar pentru oamenii de rând, nu şi pentru cei cu grade pe umăr sau cu dare de mână! Dan Drăguşin (foto), managerul clubului Ministerului de Interne, a venit beat la meci şi s-a făcut de râs într-o sală aproape plină, pătând imaginea unuia dintre cele mai importante cluburi din România. A fost evacuat din sală după ce a schimbat înjurături cu galeria gugulanilor şi a arătat semne obscene celorlalţi spectatori. Cam asta s-a întâmplat în incinta sălii. Afară însă, lucrurile au luat-o razna. Drăguşin a sărit la bătaie, s-a îmbrâncit cu oamenii legii şi a fost potolit cu greu, după ce s-au târât pe jos şi a fost încătuşat. Dus cu mâinile legate la secţia de poliţie, Drăguşin a revenit în doar câteva minute.

Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate
Recomandări
Sondaj INSCOP la comanda Libertatea. Mulți români cred că președintele se ocupă de Economie și Sănătate

”A fost sancţionat contravenţional cu avertisment scris pentru adresare de injurii”, este explicaţia halucinantă a Jandarmeriei, venită de la purtătorul de cuvânt Marius Săndulescu! Niciun ultraj, nicio tulburare a ordinii şi liniştii publice, nicio împotrivire la reţinere, nimic?! Sau poate că toate acestea nu se aplică şi cadrelor MAI, cum e cazul ofiţerului Drăguşin. Altfel, ajungem să vorbim despre abuz. Cum să încătuşezi un om, să-l pui la pământ, doar pentru două-trei înjurături?! Interesant este că aceiaşi jandarmi l-au sancţionat şi pe unul dintre fanii gugulanilor”.

”Drăgușin a creat un adevărat spectacol în sală. Managerul se afla în stare avansată de ebrietate, a intrat în conflict cu spectatorii și a fost evacuat. La o fază controversată, toată banca dinamoviștilor a intrat în teren protestând la deciziile arbitrului de scaun. Drăgușin, care se afla și el pe parchetul Sălii Polivalente ”Victoria”, a început să arate semne obscene și să înjure spectatorii. Pentru ca lucrurile să nu degenereze, acesta a fost poftit în tribună. Pentru că a continuat să amenințe și să invite afară fanii echipei Banatul Caransebeș să își regleze conturile ca între bărbați, a fost nevoie de intervenția oamenilor de ordine și a jandarmilor care l-au condus afară”, mai scrie expressdebanat.ro. Oficialul lui Dinamo nu și-a putut stăpâni nervii nici aici, ba dimpotrivă a devenit mult mai agresiv. A sărit din nou la bătaie, moment în care jandarmii, a căror reacție ar fi trebuit să fie mult mai promptă, au încercat să îl calmeze și să îl îndepărteze din zona sălii. Drăgușin a început să îi amenințe inclusiv pe oamenii legii și să îi îmbrâncească. În cele din urmă, a fost culcat la pământ, încătușat și condus la secția de Poliție.

Minodora Ilie, fostul ginere al lui Mugur Isărescu și generali din armată și servicii, implicați în procesul dintre statul român și foștii angajați Petrom. Miza: 3 miliarde de euro
Recomandări
Minodora Ilie, fostul ginere al lui Mugur Isărescu și generali din armată și servicii, implicați în procesul dintre statul român și foștii angajați Petrom. Miza: 3 miliarde de euro

Managerul dinamovist a mai fost evacuat din sală și la finele anului trecut, la meciul dintre Dinamo București și Şimleu Silvaniei, iar amplul scandal a pornit tot de la o fază controversată a partidei. Atunci însă, poliția locală i-a permis să revină spre finele partidei pentru că s-a liniștit după ce a luat o gură serioasă de aer.

În primul rând, oamenii legii au fost mai interesaţi să obstrucţioneze jurnaliştii să filmeze sau să pozeze scenele violente generate de Drăguşin. Apoi, alt abuz! I-au obligat pe câţiva puştani, care filmaseră scenele penibile în care o armată întreagă nu reuşea să-l pună la pământ pe oficialul dinamovist, să şteargă imaginile de pe telefoanele mobile. Condus încătuşat la secţie, ofiţerul Drăguşin a rezolvat-o repede. Înainte ca meciul să se încheie, acesta se afla deja înapoi în faţa sălii, mai exact, în zona autocarului lui Dinamo, a mai notat presa din Caraș-Severin.

Contactată telefonic de Sportnews.ro, Elisabeta Lipă, președintele CS Dinamo a declarat: ”Nebunialipa asta a scandalurilor din sport a început să ia amploare. A devenit un fenomen. Arbitrajul ne-a fost defavorabil , iar Dan a reacționat. De aici și până la înjurăturile publicului a fost doar un pas. Au început să arunce în teren cu fel și fel de obiecte. L-au acuzat că era sub influența alcoolului, dar vă spun un lucru: acest om nu pune gura pe băutură, deoarece are un diabet de gradul doi. Nu avea cum să fie băut”, a precizat Lipă.

Emanuela Ignățoiu-Sora, feministă: „Asistăm de multă vreme la adevărate mișcări de restrângere a drepturilor femeilor și realegerea lui Trump nu va duce la o calmare a acestora”
Recomandări
Emanuela Ignățoiu-Sora, feministă: „Asistăm de multă vreme la adevărate mișcări de restrângere a drepturilor femeilor și realegerea lui Trump nu va duce la o calmare a acestora”

Cert e că CS Dinamo a declanșat o anchetă pentru a stabili vinovăția oficialului.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Știrileprotv.ro
Prima țintă a rachetelor ATACMS în Rusia, după ce SUA au permis Kievului să le folosească pentru atacuri
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Ce trebuie să faci cu cactușii iarna, ca să înflorească la primăvară și să nu se ofilească. E obligatoriu să te ocupi de asta până la finalul lui noiembrie, trebuie să ai grijă și la acest lucru legat de cum îi uzi
FANATIK.RO

„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Unica.ro
Care au fost ultimele cuvinte ale lui Silviu Prigoană. Prietenii lui au crezut că le face o farsă
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Observatornews.ro
Topul celor mai bogaţi candidaţi la prezidenţiale. Declaraţiile de avere ale politicienilor înscrişi în cursa pentru Cotroceni
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI