„Mă aştept să mai intre şi alţii în insolvenţă. Ultima soluţie ar fi falimentul fotbalului românesc şi reluarea activităţii de noi entităţi juridice, pe nişte baze economice puternice.
Toate datoriile astea atârnă ca o piatră de moară de cluburile de la noi. Să vedem câţi vor mai reuşi să iasă din insolvenţă”, a declarat Duru, la Dolce Sport.
Acesta a vorbit și despre intrarea în insolvență a fostei campioane a României, CFR Cluj.
„Pentru noi, nu e deloc inexplicabilă situația CFR-ului, nu știți ce cheltuieli a avut echipa. Este însă o surpriză neplacută, mai ales că am susținut mult proiectul CFR Cluj”, a încheiat Duru.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
DEMISIE neașteptată în televiziune! Vedeta pleacă de la celebrul post TV după 10 ani!
Viva.ro
Uluitor ce se întâmplă la doar o săptămână de la nunta lui Jador cu Oana Ciocan: ”Acum te iubește, după se supără pe tine. Eu am fost lângă el și...”. Anunțul care a luat pe toată lumea prin surprindere
Libertateapentrufemei.ro
Monica Bîrlădeanu și Valeriu Gheorghiță, imagini superbe de pe pârtie. Cum s-au afișat într-o stațiune de lux: „Sport, soare și iubire”. Cei doi soți trăiesc o lună de miere continuă
FANATIK.RO
Singurul aliment pe care Mihaela Bilic îl recomandă pentru un intestin sănătos. ”Mâncați-l pentru efectul lui postbiotic!”
Unica.ro
Cosmin Seleși face praf o destinație de vacanță aleasă de mulți români! Mărturia lui e cutremurătoare! 'Fiica mea de 9 ani a fost scuipată pe stradă!' Prezentatorul TV a făcut publice toate detaliile! 'De ce nu spune nimeni?'
Observatornews.ro
Fenomenul inedit care a uimit turiştii de pe litoral: "Nu am mai văzut așa ceva. M-am bucurat"
HOROSCOP
Horoscop 5 ianuarie 2025. Fecioarele sunt astăzi tentate să găsească confirmări pentru bănuieli și griji care le împovărează