Conform Gazetei Sporturilor, atât Ogăraru, cât şi Groenendijk ar fi fost cel puţin martori, dacă nu implicaţi, la două meciuri trucate din Olanda, în sezonul 2009-2010. Meciurile vizate sunt Ajax – Willem (4-0) şi Feyenoord – Willem (1-0).
La acea vreme, tehnicianul lui ”U” era la Ajax, dar nu a jucat, în timp ce Groenendijk era antrenorul lui Willem.
Blaturile au fost dezvăluite, sâmbătă, în cotidianul batav ”De Volkskrant”, notează sursa citată. Ziarul olandez a aflat că mafia pariurilor din Singapore le promisese fotbaliştilor lui Willem, prin intermediul jucătorului Kargbo, 100.000 de euro de meci dacă pierdeau cu Ajax la cel puţin 3 goluri diferenţă şi la măcar două cu Feyenoord.
Tot sâmbătă, la una din televiziunile olandeze, Groenendijk a fost sunat în România de moderatorul emisiunii şi întrebat ce părere are despre aceste acuze care i se aduc. Răspunsul directorului tehnic al studenţilor a fost următorul:
”Sunt deschis investigaţiei demarate de Federaţie. Să se facă lumină! Cine sunt eu să spun că n-a fost nimic, dacă există dovezi?”
Groenendijk a fost demis de Willem în februarie 2010, la două luni după ultimul meci considerat trucat.