Component al echipei studenţilor CSU Ploieşti (antrenor Cristian Perianu) – grupare care a încheiat stagiunea trecută pe poziţia a treia – Adrian a reuşit, împreună cu colegii săi, să câştige, la fiecare probă, medalia de aur, anunţă ziarul Prahova. Mai mult, tricolorii au reuşit acelaşi rezultat şi în concursurile rezervate juniorilor şi senioarelor, dar şi în cele două probe de mixt. România a încheiat astfel pe primul loc în clasamentul pe naţiuni, din cele 11 ţări care s-au aliniat la start, în total fiind 180 de participanţi.
„Nu a mai fost niciodată o astfel de performanţă în istoria participărilor României, chiar dacă, de fiecare dată, am avut numeroase medalii! Suntem foarte mândri de sportivii noştri şi vom face demersurile pentru recompensarea lor din partea ANST”, a precizat Sorin Bogdan, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal Tenis. În afară de prahoveanul Şeler, lotul de seniori a avut următorii componenţi: Georgel Bobiş, Zoltan Palyanos (ambii, de la Tengo Salonta), Florin Purice, Alin Bălan şi Răzvan Păuna (toţi, legitimaţi la Victory Cluj), în timp ce antrenorii au fost Daniel Săsărman şi Vasile Sorean, iar Sabino Da Luz Tavares a fost directorul sportiv al Naţionalei, care reprezintă, cu adevărat, o fortă în Europa.