Organizatorii Marelui Premiu al Braziliei (penultima etapă a sezonului) l-au enervat pe Sebastian Vettel (28 de ani), pilotul echipei Ferrari. Germanul nu vrea ca înaintea startului cursei de azi de la Interlagos (ora 18.00, Dolce Sport 1), lângă piloți și mașinile lor să stea și băieți, nu doar fete, ca până acum.

Premieră în Formula 1: concurenții din Marele Premiu al Braziliei vor fi semnalizați pe grila de start cu ajutorul a zece fete frumoase, cărora li se vor adăuga zece băieți!

“Prin această măsură ne-am dorit să evidențiem faptul că poporul brazilian are o mentalitate modernă”, a declarat Marcelo Peixoto, membru al echipei de organizare.

Susținut de un fost campion mondial

“Cum?! Și aici vor fi băieți pe grila de start? Am să fac grevă”, a amenințat Sebastian Vettel, pilotul Ferrari, care și-a manifestat dezaprobarea față de “grid boys” și în aprilie, cu ocazia Marelui Premiu al Principatului Monaco.

De partea lui este și fostul pilot Niki Lauda, campion mondial în 1975, 1977 și 1984. “Ideea cu grid boys e îngrozitoare! În Brazilia, țara carnavalului și a femeilor frumoase, aș vrea să văd lângă mașini fete dansând samba, nu picioare de bărbați!”, a declarat austriacul.

Din fericire, lucrurile vor reveni la “normal” cât de curând: cotidianul german Bild pretinde că în ediția de anul viitor vor fi folosite doar “grid girls”.

Grila de start: Rosberg, Hamilton, Vettel, Räikkönnen, Hülkenberg, Kvyat, Bottas, Massa, Verstappen, Sainz jr, Perez, Ericsson, Nasr,  Grosjean, Maldonado, Button, Rossi, Stevens, Ricciardo, Alonso.

Clasamentul piloților: 1. Lewis Hamilton (Mercedes) 345p, 2. Nico Rosberg (Mercedes) 272p, 3. Sebastian Vettel (Ferrari) 251p

Clasamentul constructorilor: 1. Mercedes 617p, 2 Ferrari 374p, 3. Williams 243p

 
 

Urmărește-ne pe Google News