Conducerea Clubului Sportiv Municipal Ploiești şi de Cătălin Burlacu, președintele de onoare al secţiei de baschet masculin a clubului, sprijiniţi de fostul preşedinte executiv al campioanei, Ionuţ Georgescu, şi de Mirela Oprea, un banner reprezentându-l pe Vladimir ”Dado” Arnautovic a fost amplasat în Sala Sporturilor Olimpia, în dreapta celui cu Toni Alexe, bunul său prieten, decedat în 2005, în urma unui tragic accident de mașină.
Este un omagiu adus celui mai de succes antrenor din istoria baschetului românesc de club, un om care a crescut generații de campioni și care a oferit, prin puterea exemplului său, continuitate acestui sport în Ploiești, chiar și după dispariția campioanei CSU Asesoft, în vara anului trecut.
Vladimir Arnautovic (2 decembrie 1971 – 30 mai 2015) a câștigat 8 titluri de campion, 3 Cupe ale României și o Supercupă alături de CSU Asesoft Ploiești, între care un event din postura de jucător, în 2004. De numele său se leagă cea mai glorioasă eră din istoria baschetului ploieștean, care și-a atins apogeul la începutul anului trecut prin calificarea în ”Last 32” EuroCup și, ulterior, prin câștigarea celui de-al 11-lea titlu într-o perioadă de 12 ani, record absolut pentru sportul cu mingea la coș din România.
Începând de joi, ”Dado” Arnautovic revine alături de cei care l-au cunoscut, l-au iubit, l-au respectat și pe care i-a făcut fericiți, în Sala Sporturilor Olimpia.