”Pentru mine a fost material didactic. A fost un meci extraordinar pentru spectatori. Acest meci ar fi trebuit să se joace în play-off. Am crezut că e meciul stelelor de Crăciun, între echipa lui Schumacher și cea a lui Nikki Lauda.
Nu exista părere de rău, nu exista agresivitate. Nu vreau să fac nici o aluzie. Mi s-au părut niște spații extraordinare. Eu chiar îmi doream să se încurce Steaua, dar mi-am pierdut speranța din minutul 1”, a spus Marius Șumudică la Digi Sport.
Șumudică a omis faptul că germanul Michael Schumacher se zbate între viață și moarte, pe patul de spital.
”Șumudică va da socoteală pentru ceea ce a spus!”, a reacționat Valeriu Argăseală, președintele Stelei.
Iuliu Mureșan, președintele celor de la CFR Cluj, a declarat că terenul din Gruia nu va rezista mult timp dacă mai multe echipe vor juca acolo.
”Noi nu putem ajuta pe toată lumea să joace la Cluj. Nu putem face Liga 1 – CFR Cluj, pentru că nu rezistă gazonul. Dacă am avea gazon sintetic, așa cum e la Chiajna, s-a putea juca și trei meciuri pe zi. Dar așa, nici două echipe nu pot să joace toate meciurile pe un stadion.
Noi am ajutat Steaua acum și nu am făcut-o pentru bani. Un meci sau două putem să îi lăsăm să joace, dar mai mult nu se poate„, a spus Mureșan.
Steaua a jucat la Cluj meciul cu FC Botoșani pentru că Arena Națională a fost închisă din cauză că nu are autorizație de la ISU.
”Cluj Arena” a primit OK-ul celor de la ISU și poate găzdui meciuri de fotbal.