Unul dintre clienții lui Octavian este internaționalul argentinian Mauro Icardi (Inter Milano), 25 de ani, 8 selecții la națională
Octavian face „sneaker customizing” pentru atacantul și căpitanul „nerrazzurrilor”, adică îi desenează și personalizează adidașii și îi face unici.
Ultimul „custom” semnat de Octavian pentru Icardi: o lucrare pe o pereche de ghete care conține elemente-cheie legate de viața și cariera fotbalistului.
Între altele, Graure a scris stilizat pe ghete MI9 (inițialele și numărul de pe tricou) San Siro (stadionul lui Inter), a desenat steagul Argentinei și stema lui milanezilor, a pictat toată familia fotbalistului, cu soția Wanda și copiii Fran (Francesca), Benchu, Coki și Valu.
Icardi se află din 2013 la Inter, care l-a transferat de la Sampdoria pentru şase milioane de euro. Argentinianul are 190 de meciuri şi 112 goluri pentru Inter, în toate competiţiile. Chiar și așa, din cauză că i-ar fi „furat” soția unui coleg de națională, Maxi Lopez, Mauro a fost ocolit inclusiv la ultimul Mondial.
Wanda Nara a divorţat de Maxi Lopez la sfârşitul lui 2013, iar în mai 2014 s-a căsătorit cu Icardi. Cuplul are dou fețite, Francesca (trei ani) și Isabella (doi ani), însă cei doi au şi custodia celor trei copii pe care Wanda îi are din primul mariaj.
Graure este sneaker artist, lucrează și la comandă pantofi sport. Are peste 600 de proiecte are, în ultimii patru ani! Expune într-un magazin care vinde articole sportive. Face propriul brand de streetwear și se gândește să dea noi dimensiuni businessului.
„Prima încercare a fost la începutul lui 2014, am găsit niște vopsea acrilică și m-am apucat de treabă, am desenat o galaxie pe o pereche proprie și a ieșit super. Foarte puțină lume mă credea când spuneam că sunt făcuți de mine. Am tot experimentat pâna mi-am modificat toate perechile, deja ajunsesem sa fac un design peste altul. Găsisem ceva ce îmi plăcea cu adevarat, iar feedback-ul primit de la prieteni m-a facut să continui”
– Octavian Graure, pentru redbull.ro
Timpul de lucru poate varia, de la 6 ore la peste 40, în funcție de complexitatea . Sneakerșii sunt protejati din fabrică folosind un lac special ce trebuie dat jos ca să ajungi la pielea propriu-zisă. Doar procesul de pregătire, îndepărtarea stratului de protecție, curățare, mascarea zonelor pe care nu le vrei vopsite, poate ajunge la 3 ore. După acești pasi se trece la vopsirea în sine, Se poate vopsi cu pensula sau cu aerograful (pistol de vopsit).
„Am trecut prin diverse etape, de la scris la sport (volei), la sporturi online și mi-au mâncat ani de zile, dar am învățat câte ceva din fiecare și m-am format pe parcurs. Evident, asta se întâmpla înainte să încep ceea ce fac acum. E amuzant cum nu am avut niciodată studii în domeniu (artă) și nu am fost atras de pictură/desen înainte, și uite că totuși mă ocup fix cu treaba asta. Cred sincer că procesul este mai important ca orice altceva, eu unul asta iubesc. Să lucrez, să fug, să filmez, să fac poze, să dau telefoane, mailuri, să răspund la mesaje, să postez fel și fel de conținut în online, toate astea în timp ce fac tot posibilul să aduc valoare celor care mă urmăresc, indiferent de ocupația lor”
– Octavian Graure, pentru life.ro
„Primul client a fost era o puștoaică din Suceava. Tare fain a fost să văd că cineva e chiar impresionat de produsul meu și că e si dispus să plătească pentru asta”
Folosește vopsea specială pentru piele, încălțările rezista la purtare.
Cât costă: „Oriunde în zona 200-2000 de lei, însă majoritatea lucrărilor se învârt undeva la 600 lei”.
Artistul preferat este Dominic Chambrone, cunoscut ca The Shoe Surgeon.