Spune că trebuie să-şi facă meseria

“Britanicilor le spun mereu că jucăm la victorie. Asta va trebui să facem şi contra României. Pentru mine va fi ciudat, dar trebuie să îmi fac meseria. Nu sunt de acord cu formula «să facem o figură frumoasă», folosită deseori la noi”, ne-a precizat cel care a evoluat în trecut în puternicele campionate din Ungaria, Croaţia, Italia şi Spania. Cum jucătorii au cerut Federaţiei de Nataţie de la Londra să-l păstreze antrenor, aceasta i-a propus românului un contract pe trei ani. “Urmează să discut cu ei luna aceasta. Le-am propus să ne înţelegem pe un an, iar apoi, dacă vom fi mulţumiţi, să-l prelungim”, a încheiat Iosep.

Este un fanatic al disciplinei

Întrebat ce fel de antrenor este, Andrei Iosep a mărturisit că îi place să fie organizat. “Mie şi când plec în vacanţă îmi place să aranjez totul dinainte. Fireşte că disciplina este importantă la o echipă, însă în Italia şi în Spania am înţeles de ce au naţionalele de acolo rezultate atât de bune. Ei îşi folosesc foarte mult mintea, fiindcă din punct de vedere fizic nu se compară cu poloiştii din estul Europei”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News