Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Constanţa, la data de 21.08.2015, au organizat şi executat o acţiune pe linia combaterii traficului ilicit de droguri, având ca obiect punerea în executare a cinci mandate de percheziţii domiciliare şi a trei mandate de aducere, informează replicaonline.ro.
Acţiunea a vizat patru persoane din municipiul Bucureşti, care în perioada mai – august 2015 s-au implicat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc în Constanţa şi Bucureşti.
În urma percheziţiilor domiciliare au fost identificate: 17.950 lei, 70 grame de canabis, precum şi dispozitive pentru prepararea, porţionarea şi consumul drogurilor, iar 3 persoane au fost conduse la sediul DIICOT- Serviciul Teritorial Constanţa pentru cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de trafic de droguri de risc şi de mare risc, prev. de art. 2 al. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000. Acţiunea a fost sprijinită logistic şi operativ de către B.C.C.O. Bucureşti şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei Bucureşti.
Borş distribuia droguri în Bucureşti şi pe litoral
Teodor Borş este din Focşani şi a absolvit liceul cu Program Sportiv. Acesta a luat parte la mai multe meciuri, devenind vicecampion naţional în 2010, cu echipa liceului, respectiv Under 19. Ulterior a făcut parte dintr-o echipă din Arad, apoi din CS Dinamo, dar şi din echipa naţională. Însă, acesta şi-a început activitatea în sport de la 11 ani, ca portar în fotbal. De-a lungul timpului s-a reprofilat, ajungând un rugbist cunoscut.
”În 2009 am participat la Campionatul European Under 18 din Franţa unde am avut şi o performanţă deosebită – locul 4 şi tot în acelaşi an am cucerit medalia de argint cu echipa de club LPS Focşani la Under 18. În 2010 iar o participare la Campionatul European Under 18 în Italia şi medalia de bronz la Under 19 cu echipa de club din Focşani, finală pierdută în Capitală împotriva formaţiei Siromex Baia Mare.
Anul 2011 a fost la fel de prolific. Participare la Campionatul European Under 19 care s-a ţinut la Bucureşti şi o medalie de argint cu echipa din Focşani la Under 19”, declara Teodor Borş în 2013 pentru monitorulvn.ro.