Sancțiunea, care nu va putea fi ispășită într-o viață de om, a venit chiar din partea propriului club, fiind luată după ce Martinez i-a aplicat o lovitură cu piciorul în figură lui Juan Masi, jucător din linia a doua a echipei San Albano, într-o grămadă spontană, în timpul meciului din weekend-ul trecut dintre cele două formații disputat în campionatul Argentinei.

Incidentul a fost surprins de camerele de luat vederi, jucătorul lovit a fost scos urgent de pe teren, însă el se află în afara oricărui pericol. De asemenea, Martinez a primit cartonașul roșu și a fost eliminat, meciul fiind câștigat de San Albano cu 30-28, notează Agerpres.

”Pucara Rugby Club condamnă comportamentul nesportiv al jucătorului său și își cere scuze atât față de sportivul care a fost lovit, față de clubul acestuia și față de rugby, în general”, se arată într-un comunicat al celor de la Pucara.

 
 

Urmărește-ne pe Google News