Un sport olimpic, revitalizat la Arad. 640 de tone de nisip pentru volei pe plajă. Cu cele două noi terenuri de beach volei amenajate la baza sportivă Riviera, orașul Arad se înscrie pe lista gazdelor campionatului național.
Terenurile de pe malul Mureșului sunt la standarde internaționale, iar în perioada 27-30 iulie a acestui an, pe lângă etapa națională, aici vor participa și echipe din Ungaria și Serbia. De asemenea, tot atunci va exista și o etapă din întrecerea feminină de volei pe plajă, lucru care reprezintă o premieră pentru arădeni. La inaugurarea bazei sportive au participat echipe din Arad și Oradea, iar partidele au avut caracter demonstrativ.
”Am adus 640 de tone de nisip pentru aceste terenuri, am amenajat vestiare și tribune, în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport Arad. Anul viitor vrem să organizăm aici balcaniada, întrucât dotările și condițiile pe care le avem ne dau dreptul să visăm frumos”, a declarat Ștefan Gog (foto), președintele clubului de volei Fan Arad, care va fi reprezentat în întrecerea internă de Cătălin Lelea și de Adrian Holoș.
Până în acest moment doar patru orașe vor organiza turnee din acest sport olimpic: Sibiu, Arad, Cluj Napoca, Mamaia, iar cu semnul întrebării se află etapa de la Alba Iulia. Ca un fapt inedit, la Sibiu se vor amenaja terenuri de nisip în piața centrală a orașului pentru această competiție.