Mario Ferri, de origine italiană, a pătruns pe teren în repriza a doua a meciului Portugalia – Uruguay.

Pe lângă steagul LGBT, bărbatul avea scris pe tricou două mesaje: „Salvați Ucraina” și „Respect pentru femeile din Iran”. Ferri a fost imediat imobilizat de sterwarzi și scos de pe teren.

În urma gestului său, autoritățile qatareze au transmis un comunicat în care au anunțat că bărbatul a fost eliberat imediat după ce a invadat terenul, dar i s-a interzis să mai participe la meciurile de la Campionatul de fotbal.

„Putem confirma că persoana implicată a fost eliberată la scurt timp după ce a fost scoasă de pe teren. Ambasada țării lui a fost informată. Ca o consecință a acțiunilor sale, i s-a interzis să participe la meciurile viitoare de la acest turneu”, a transmis un comitet special din Doha.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 4

Foto: GSP

 
 

Urmărește-ne pe Google News