Fostul campion mondial la box, ploieșteanul Leonard Doroftei (47 ani), a luat, ieri, în primire spațiul în care a funcționat, timp de doi ani, pubul ”lupilor galbeni” de la stadionul ”Ilie Oană”, acolo unde urmează să-și mute localul deținut, în prezent, în centrul orașului.
Alături de soția sa, Monica, directorul general al Clubului Sportiv Municipal, Silviu Crângașu, șeful arenei, fostul arbitru internațional Cristi Nica, și de administratorul stadionului, Titel Arsene, precum și de alți angajați din cadrul CSM Ploiești, Leonard Doroftei a trecut pragul pubului pentru a se familiariza cu incita localului care, cel mai probabil de la jumătatea lunii noiembrie, urmează să-și redeschidă porțile în noua titulatură și, desigur, sub un nou format.
Lucrări de modernizare la locul unde își mută pubul Leonard Doroftei
”Pubul va fi supus unor lucrări de modernizare, întrucât doresc să vin cu ceva nou pentru publicul ploieștean. De asemenea, va fi rebranduit, va beneficia de o bucătărie nouă și de multe alte surprize pentru suporterii Petrolului și nu numai. Este o investiție care necesită timp și bani, întrucât nu putem face trecerea din centrul orașului la stadion, de pe o zi pe alta. Până în momentul în care noul pub va fi complet amenajat, vom continua să funcționăm în locația deja cunoscută”, a declarat Doroftei.
Noul pub al fostului campion mondial va funcționa pe două etaje și va cuprinde și un spațiu destinat petrecerilor exclusiviste, de unde invitații pot urmări în direct meciul favoriților și se pot delecta cu cele mai bune preparate culinare.
Citiți și S-a aflat unde își mută pubul Leonard Doroftei! Tocmai a câștigat licitația / FOTO&VIDEO
- Am aflat ce se întâmplă cu localul lui Doroftei din Ploiești. Răsturnare de situație
- EXCLUSIV | După ce i-au închis pubul, fostul campion mondial de box Leonard Doroftei pleacă definitiv din țară: ”Nu mai stau în România, mă duc în Canada”