Antrenorul olandez Henk ten Cate. FOTO: EPA

După ce au încercat, fără succes, să-l convingă pe Ladislau Boloni să se întoarcă la cârma selecționatei maghiare, aceștia s-au reorientat către un alt antrenor mare. Este vorba despre olandezul Henk ten Cate. În cariera sa, acesta le-a antrenat, printre altele, pe Ajax și Panathinaikos, a fost ”secundul” lui Rickjaard la Barcelona și al lui Avram Grant la Chelsea. Ten Cate s-a deplasat deja în Ungaria, în această săptămână, și s-a declarat încântat de propunerea federalilor maghiari.

„Este o mare onoare, dar momentan nu are rost să vorbim despre o asemenea posibilitate. Nu este profesionist! În acest moment, Ungaria are antrenor. În cazul în care nu va mai avea, putem să vorbim mai multe”, a spus Ten Cate.

În clasamentul grupei F, după patru etape, Ungaria ocupă locul 3, cu 7 puncte acumulate, toate obținute de Dardai. România este liderul grupei, cu 10 puncte, urmată de Irlanda de Nord, cu 9 puncte. La Euro 2016 se califică direct primele două clasate din fiecare grupă, în timp ce locul 3 merge la baraj, cu excepția celei mai bune echipe în clasamentul locurilor 3, care merge și ea la turneul final din Franța.

 
 

Urmărește-ne pe Google News