Piţurcă este naşul ungurilor, pe care i-a întâlnit de patru ori şi nu a pierdut niciodată. I-a băutut de două ori la Bucureşti (2-0 şi 3-0) şi a remizat de fiecare dată la Budapesta (1-1 şi 2-2).

Selecţionerul le-a aruncat mănuşa şi de data aceasta, iar cotidianul Nemzeti Sport a preluat declaraţia războinică a acestuia: ”Eu, în primul şi în primul rând, îmi doresc să câştigăm cu Ungaria, vom câştiga cu Ungaria şi vom vedea. Vor fi şase puncte în dreptul nostru, va fi extraordinar”.
Meciul România – Ungaria se va juca la 11 octombrie, pe Arena Naţionalã. Ungaria a pierdut primul meci din grupã, 1-2, pe teren propriu, cu Irlanda de Nord.

”Naţionala României a început cu succes campania de calificare, 1-0, în Grecia, şi este de înţeles ca starea de spirit să fie optimistă. De asemenea, România poate urca pe locul 26 în clasamentul mondial, o clasare fără precedent în ultimii cinci ani”, a menţionat ziarul Nemzeti Sport.

”Piţurcă speră într-o victorie în faţa unui stadion arhiplin. Ungaria nu a mai învins România de 33 de ani, dar anul trecut, în meciul de pe arena Ferenc Puskas, românii au salvat un punct în minutul 92”, a mai scris sursa menţionată.

I-am bătut de cinci ori în ultimi 15 ani

În primul său mandat, Piţi a reuşit prima victorie din istoria naţionalei României împotriva Ungariei, 2-0, pe stadionul Ghencea, în preliminariile Euro 2000.

Acel meci memorabil, disputat pe 5 iunie 1999, a fost marcat de revenirea lui Hagi la naţională, după ce ”Regele” se retrăsese la întoarcerea de la CM 1998.  În aceeaşi campanie, Piţurcă a remizat, 1-1, la Budapesta.

Piţurcă i-a pus la respect pe unguri şi în preliminariile CM 2014: 2-2, la Budapesta, 3-0 sec, la Bucureşti!

După victoria istorică din 1999, România – Ungaria 2-0, tricolorii i-au mai învins de alte patru ori pe maghiari: 2-0, de două în preliminariile CM 2002, 1-0 (2009, amical, Budapesta), 3-0 (2013, preliminariile CM 2014, Bucureşti). Un singur meci s-a terminat egal: 2-2 (2013, preliminariile CM 2014, Budapesta).

 

 

 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News