Paolo Rossi (58 de ani), campion mondial cu Italia în 1982, a fost premiat în această seară, la restaurantul ”Trattoria Il Calcio”, de către români, mai exact de către Gino Iorgulescu, președintele Ligii Profesioniste de Fotbal, care i-a avut alături pe Ilie Balaci și pe Ilie Năstase, iar printre invitați – pe angajați ai Ambasadei Italiei la București.
Înaintea festivității s-a ținut un moment de reculegere în memoria soției lui Enzo Bearzot, care a decedat ieri. Bearzot a fost antrenorul cu care Italia a triumfat în 1982.
”Este prima oară când mă aflu în București, după ce m-am retras din activitate”, a spus fostul mare vârf de atac, care a pierdut cu Italia, în fața României, cu 1-0, în 1983, pe când Squadra Azzurra deținea titlul suprem.
Rossi a primit premiul Maestrelii, pentru întreaga carieră. ”Este straniu să vin în România și să ridic un premiu. Îmi face o deosebită plăcere, care mă face mândru. Să primesc asta după atâția ani, este o chestiune de orgoliu. Eu am jucat fotbalul dintr-o altă perioadă . Sunt mulțumit că aparțin acelei perioade.
Mă oprește lumea pe stradă, dar nu pentru că, atunci când jucam eu, la bază era pasiunea, nu erau doar motive economice. Țin minte că, în 1982, am făcut Brazilia să plângă, dar am făcut România fericită (râde)”.
”Cu românii am avut partide foarte dificile. Am pierdut în România, deși eram campioni mondiali. Când mă uit la imaginile cu mine jucător, obosesc în a mă recunoaște, au trecut multe vieți de atunci. M-am lăsat la 30 de ani de fotbal”, mai spune fostul tunar de la Juventus Torino.
PAOLO ROSSI
despre naționala României
”România are o națională bună, care va face bine la viitorul Campionat European. Sânmărtean îmi place de la voi. Sunt perioade și perioade. Pentru Italia nu este o perioadă extraordinară. Italia e așa și așa… Perspective sunt, dar…”
despre Vlad Chiricheș
”De anul trecut se vorbea că va veni în Italia, la Juventus, AC Milan sau la AS Roma. Nu știu dacă va câștiga postul de titular imediat la AS Roma, dar în timp…”.
despre Adrian Mutu
”Nu cred că mai poate juca în Italia Poți jucat fotbal până la 32-33, chiar 35 de ani, dar, ca atacant, dacă pierzi din rapiditate, nu mai ai succes”
despre Cristi Chivu
”Poate cel mai puternic fotbalist venit din România. A avut un randament constant. A avut ocarieră limpede, exemplară, curată, exemplară”.
Prezent la conferința de presă, Gino Iorgulescu a avut grijă să scuze nivelul scăzut al Ligii I. ”Avem un fotbal spectaculos, se dau mai multe goluri. În Italia sunt patru-cinci echipe de vânzare, dar nu le ia nimeni”.