Otto Tellman a fost jucător de bază al reprezentativei României, care cucerea primul titlu mondial din cele patru din palmares, în 1961, în RFG. În urmă cu 52 de ani, tricolorii au cucerit titlul mondial, după o finală cu Cehia, încheiată cu scorul de 9-8, fiind nevoie şi de prelungiri pentru stabilirea câştigătoarei, informează Mediafax.ro.
Tellman, care a evoluat pe postul de pivot, a apărat culorile unei singure echipe româneşti de-a lungul carierei, Steaua Bucureşti, pe care a şi antrenat-o, înaintea retragerii definitive în Germania, unde s-a şi născut.
„Handbalul românesc se desparte cu greu de unul dintre cei mai mari jucători ai României, care au făcut istorie la semicerc. Federaţia Română de Handbal deplange moartea campionului şi este alături de familia îndurerată. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, se arată în mesajul forului naţional.