În sferturile de finală ale competiției, Angelique Kerber a trecut, în două seturi, cu 7-5, 6-0, de italianca Roberta Vinci, finalista ediției de anul trecut a competiției de la New York.
Kerber o va avea ca adversară în penultimul act pe daneza Caroline Wozniacki, fostul lider al clasamentului WTA, care a dispus la rândul ei, cu 6-0, 6-2, de letona Anastasija Sevastova, numărul 48 mondial, victima unei entorse la glezna dreaptă în timpul meciului disputat marți la Flushing Meadows.
Angelique Keber și Caroline Wozniacki s-au întâlnit de 12 ori până în prezent, germanca obținând 7 victorii, în timp ce daneza a învins de 5 ori. Ultimul lor duel a avut loc anul trecut, la Beijing, victoria revenind atunci jucătoarei germane (6-2, 6-3).
Miercuri vor avea loc celelalte două sferturi de finală, dintre românca Simona Halep și americanca Serena Williams (joi, 02,00, ora României), respectiv dintre croata Ana Konjuh și Karolina Pliskova (Cehia), notează Agerpres.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Viva.ro
„Din ce lume vin eu și din ce lume vine ea… Cum să mă cobor?” Ce gest neașteptat a făcut Anamaria Prodan față de Corina Caciuc. A fost pentru prima dată când s-a întâmplat asta
Libertateapentrufemei.ro
Imagini din vila Danei Budeanu, de Crăciun. Numai la casele regale mai vezi așa ceva! Cum au arătat bradul, masa festivă și ținutele. Lux e puțin spus
FANATIK.RO
Cinci cadouri pe care să nu le oferi niciodată celor dragi la final de an. Lidia Fecioru spune că atrag ghinionul și dezamăgirile
Elle.ro
S-a aflat! Cine este vedeta care o înlocuiește pe Andreea Bălan în juriul emisiunii „Te cunosc de undeva”
Unica.ro
Și-a înșelat soția și a făcut un copil cu altă femeie! Scandalul anului în showbiz! Avea cea mai frumoasă familie și 3 fetițe!
Observatornews.ro
Cresc amenzile de la 1 ianuarie. Cât trebuie să plătească un şofer prins fără centură
HOROSCOP
Horoscop 30 decembrie 2024. Taurii încep căutarea siguranței prin încercarea de a obține promisiuni din partea unor persoane apropiate