UTA Arad se află pe loc retrogradabil în Liga 2, iar acest lucru nu a rămas fără urmări la adresa jucătorilor.

Arădenii au salariile blocate până când nu vor ajunge la 25 de puncte în clasament, în acest moment având 14, după victoria de ieri, 3-0 cu Știința Miroslava.

Totuși, pentru a-i motiva să iasă din subsolul clasamentului și, totodată, să aducă la Șiria (n.r., comuna de lângă Arad unde își dispută partidele de pe teren propriu până la finalizarea arenei Francisc von Neumann) o formația de primul eșalon în Cupa României, jucătorii antrenați de Cristian Todea au prime la pachete de trei meciuri câștigate.

Astfel, Strătilă & co. vor primi câte 2500 de lei dacă, în urma succesului de ieri, se vor impune atât în „cupă”, miercuri la Afumați, cât și sîmbătă, în campionat, pe terenul Forestei Suceava.

Patru puncte = 2000 de lei

Patru puncte și o izbândă în competiția KO înseamnă prime de 2000 de lei, în timp ce șase puncte în campionat și părăsirea Cupei României ar aduce în buzunarele roș-albilor suma de 1500 de lei.

FOTO: Bogdan Cioară

CITEȘTE ȘI: Simona Halep prefațează Turneul Campioanelor 2017 și vorbește despre acest an mare: ”O să dau tot. Va trebui să alerg mult. Se joacă crazy tennis”. ”Viața mea e frumoasă, nu-i las pe alții să mi-o strice” | VIDEO

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News