ACTUALIZARE 23 aprilie. ”Suporter Club UTA și membrii peluzei nu sunt de acord cu permiterea accesului în stadion a doar 70 de suporteri timișoreni, dacă numărul celor care dețin bilete valabile este mai mare. Atragem atenția că din punct de vedere legal nu se poate opri accesul în stadion al suporterilor neinterziși prin lege, care au bilet sau abonament valabile, dacă nu domiciliază pe raza județului unde se joacă meciul.  Astfel de abuzuri s-au mai întâmplat și în alte stadioane din țară, oprindu-se inclusiv accesul suporterilor UTA-ei la unele meciuri. Există și suporteri utiști cu buletin de Timiș și e absurd ca și aceștia să rămână pe dinafara stadionului.

Fotbalul fără suporteri nu înseamnă nimic, vedem asta de fiecare dată când se joacă meciuri în Liga I sau Liga a II a. De aceea, indiferent de istoria mai veche sau mai recentă a rivalității cu suporterii echipei Poli, considerăm normală prezența acestora pe stadion și ne-o dorim, astfel încât să avem un meci care să se apropie măcar din acest aspect de marile meciuri UTA – Poli din trecut. Dacă nu vor intra în stadion toți suporterii echipei Poli Timișoara care dețin bilet valabil pentru meciul UTA – Poli,  peluza arădeană va ieși la rândul ei din stadion. Un meci UTA – Poli trebuie să rămână un derby al suporterilor, fie în stadion (chiar dacă la Șiria, dar de acest aspect ne vom mai ocupa cu alte ocazii), fie lângă stadion – dacă va fi cazul”, susțin cei de la Suporter Club UTA.
–––

Întrucât arena are o capacitate de numai 1.200 de locuri, iar stadionul ”Motorul” din Arad, promis de autoritățile arădene, este departe de a fi gata, oficialii roș-albi au scumpit preturile biletelor. 

Mai exact, biletul la UTA – Poli costă 30 lei, însă posesorii tichetelor vor putea viziona alte două din următoarele trei meciuri ale Campioanei Provinciei, cu Foresta Suceava, Ripensia Timișoara sau Dacia Unirea Brăila. 

Ca o curiozitate, la meciul pentru care ard cele doua orașe, și-a anunțat prezența Silvestru Juravle, un suporter al ,,Bătrânei Doamne” din județul Suceava, comuna Brodina, localitatea Falcău.

Urmărește-ne pe Google News