Tragerea la sorți a stabilit ca partida tur să aibă loc la Timișoara, luni 12 iunie, începând cu ora 20:30. Returul se va disputa în comuna Șiria, aflată la 25 km de Arad, unde roș-albii și-au disputat partidele din returul actualei stagiuni, după ce arena Motorul a intrat în reparații. Este important de amintit că s-a ajuns în această situație după ce stadionul Francisc von Neumann din orașul de pe Mureș se află în reconstrucție de trei ani, iar termenul de finalizare pentru arena proiectată să găzduiască 12.500 de spectatori pare nelimitat.
Dacă primul meci va fi televizat pe Digi Sport, nu la fel stau lucrurile în ceea ce privește returul. Arădenii consideră anormal că au primit puțin peste 800 de euro pe meci televizat în acest sezon și vor să negocieze separat condițiile de televizare ale partidei în care vor îndeplini rolul de gazde.
„Sperăm cu încredere că articolul defăimător la adresa clubului UTA Arad, creat și publicat în data de 1 iunie 2017, fără nici o bază reală de Digisport, nu este un răspuns sau presiune la faptul că am anunțat atât F.R.F. cât și L.P.F. că nu suntem de acord cu televizarea meciului de baraj de pe teren propriu la care suntem organizatori, în cazul în care nu ni se face o propunere financiară, având în vedere că pentru această fază a campionatului clubul nostru nu are nici un angajament încheiat privind drepturile de televizare. UTA a fost neîndreptățită și privind modul în care a fost distribuită suma încasată cu titlul de drepturi TV de către F.R.F. pentru anul competițional 2016-2017. Clubul nostru a avut 28 de meciuri televizate în acest sezon, pentru care a încasat suma modică de 23.000 de euro, sumă primită și de cluburile cu 5 meciuri televizate.
Obiectivul declarat al clubului nostru pentru sezonul 2016-2017 este promovarea în liga I-a națională, obiectiv pentru realizarea căruia s-au făcut eforturi, s-au creat condiții. Nu uitați, indiferent de presiuni, împrejurări și alte intervenții, NOI NU DĂM NICIODATĂ ÎNAPOI ! – UTA ARAD”, se arată în comunicatul postat pe site-ul www.uta-arad.ro